• Unghiile și corzile

    Chitara este un instrument complex cu posibilități expresive nenumărate, însă, pentru a putea fi valorificate, trebuie acordată o importanță deosebită detaliilor...

  • Formarea unei discipline în studiul chitarei

    Din moment ce nu ne naștem învățați ci descoperim pe parcurs cunoștințe și le asimilăm prin intermediul experienței de-a lungul vieții, este de la sine înțeles că în cazul chitarei, pentru a atinge un nivel ridicat de performanță, este importantă exersarea continuă, dar mai ales conștientă...

  • Carevasazică - un ziar promițător

    Cred că este timpul să spun câte cuvinte despre Carevasăzică. Am ales să mă implic în acest proiect încă de la început întrucât am certitudinea că va deveni o publicație de referință în rândurile studenților. Și asta pentru că îi implică pe aceștia și le dă posibilitatea să publice, să se exprime...

  • Samsung Galaxy S

    S-ar putea spune că odată cu lansarea Samasung Galaxy S II, primul telefon din această serie își va pierde din valoare, dar această posibilitate este puțin probabilă. Nu degeaba rivalizează cu iPhone 4...

  • Tehnică şi interpretare la chitara clasică

    Fiind vorba de chitara clasică, tehnica interpretului trebuie să respecte o serie de standarde în funcție de dificultatea repertoriului ales...

Se afișează postările cu eticheta articles. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta articles. Afișați toate postările


            Chitara este un instrument complex cu posibilități expresive nenumărate, însă, pentru a putea fi valorificate, trebuie acordată o importanță deosebită detaliilor.
            Să ne concentrăm în rândurile ce urmează asupra unghiilor și a diferențelor de sunet pe care acestea le fac în funcție de formă. Știu că pare insignifiant, dar unghiile bine modelate reușesc să producă un sunet foarte bun așa cum un arcuș bun reușește să facă o vioară să sune sublim.
            Atenție: vorbim de unghii lungi doar în cazul mâinii care ciupește corzile și nu în cazul mâinii care apasă pe grif. Cea din urmă trebuie să aibă unghiile cât mai scurte.


Continuați citirea articolului pe Lectii-de-chitara.ro.



Din moment ce nu ne naștem învățați ci descoperim pe parcurs cunoștințe și le asimilăm prin intermediul experienței de-a lungul vieții, este de la sine înțeles că în cazul chitarei, pentru a atinge un nivel ridicat de performanță, este importantă exersarea continuă, dar mai ales conștientă.
            Este necesară, deci o disciplină a studiului întrucât 5 ore de studiu neglijent nu aduc aceleași rezultate pe care le au 2 ore de studiu în condiții de maximă concentrare și implicare. Pentru ca performanța să urmeze un drum ascendent constant, studiul la chitară trebuie să fie la rândul lui consecvent. Exersatul cu întrerupere antrenează abilitățile chitaristului într-o manieră superficială oferindu-i acestuia posibilitatea unei interpretări cel mult mediocre. Țin minte că un instrumentist dintr-o filarmonică spunea: „O zi în care nu exersezi înseamnă de fapt trei zile de regres”. Recomand, de altfel, 30 de minute de studiu zilnic în defavoarea a 3 ore petrecute cu instrumentul doar o dată pe săptămână.


Continuați citirea articolului pe Lectii-de-chitara.ro.


S-ar putea spune că odată cu lansarea Samasung Galaxy S II, primul telefon din această serie își va pierde din valoare, dar această posibilitate este puțin probabilă. Nu degeaba rivalizează cu iPhone 4.

Design-ul telefonului poate fi cel mai bine exprimat prin următoarele cuvinte: simetrie și finețe. Arcuirea carcasei din spate a telefonului îl face să se contureze subtil pe liniile palmei, grosimea de 9.9 mm și greutatea de abia 118 g făcându-l aproape imperceptibil senzației umane. Displayul de 4” cu rezoluția de 480 x 800 pixeli răspunde cel mai bine denumirii de ”Galaxy” întrucât dă impresia de dimensiune sporită și expansiune, iar stratul Gorilla Glass îi conferă o rezistență îndelungată în cazul zgârieturilor.


Continuați citirea articolului pe MobiMe.ro.

*Redactare: 
Amatis Alexandru Emilian Chifu, foto: Aleka Sarah Vlădăreanu. 


Este foarte important! Este foarte important ce ascultăm, dar asta nu pare a fi îndeajuns pentru că, inevitabil, există și un „cum ascultăm?”. Sintagma „gusturile nu se discută” pare că nu-și mai are locul în societatea contemporană gata să discute despre orice, oricum. Prima întrebare: de ce asculți muzică?

Te relaxează? Vrei să dansezi? Îți induce stări de melancolie, beatitudine ori reflexie? Ei bine, muzica este artă înainte de toate și dacă tot vorbim de societatea modernă am putea foarte bine spune că este caracterizată de lejeritate nu atât în creația artistică, cât și în receptarea ei. Muzica este o etichetă și, dacă ai gusturi cât  mai ciudate și asculți trupe de care nimeni nu a auzit – ergo ești specialist, ai un loc în primul rând la parada „hipsterilor” (sper că ideea este înțeleasă în pofida alegerii neinspirate a ultimului termen).

A doua întrebare: de ce citești?

Te informezi? Vrei să înveți? Visezi (în sensul bun)? Te auzi citind deci putem vorbi de o ascultare. Pe fondul tuturor trăirilor persistă nevoia de împlinire, perfecționare. Dacă nu spre auto-desăvârșire tindem atunci ne mai rămâne să spunem că tindem spre cealaltă extremă. Or, asta nu prea e o alegere rațională și oricum din câte se vede nimeni nu prea se avântă spre ea.

A treia întrebare: de ce nu asculți muzică la fel cum citești o carte?

Dacă ai ascultat cu atenție, atunci care e prima întrebare? Mai răspunde-ți încă o dată.

Citește asta.



Fiind vorba de chitara clasică, tehnica interpretului trebuie să respecte o serie de standarde în funcție de dificultatea repertoriului ales. Un sunet bun poate fi obținut doar după o perioadă îndelungată de studiu, de aceea prima perioadă din evoluția unui chitarist este predominată de studii tehnice și ritmice pentru o înțelegere aprofundată a instrumentului.
Tot printre primele lucruri pe care un chitarist trebuie să și le însușească se numără citirea indicațiilor și notațiilor specifice unei partituri. Abia după ce o mare parte din elementele tehnice ale unei piese sunt stăpânite se poate trece la chestiuni subtile privind interpretarea. Pentru a cânta o piesă clasică în stilul în care a fost compusă (baroc, clasicism, romantism) este recomandată o documentare în prealabil și cel puțin o audiție muzicală cu piese aparținând acelei perioade sau ale aceluiași compozitor.

Continuați citirea articolului pe Lectii-de-chitara.ro.



Consider că cel mai corect ar fi să încep cu Andres Segovia, chitarist virtuoz și cel ce a  adus o mare contribuție în evoluția chitarei clasice așa cum o știm astăzi.
Născut în anul 1893 în Spania, Segovia este renumit pentru contribuția sa la îmbogățirea repertoriului pentru chitară și pentru interpretarea sa de-a dreptul revoluționară. Acesta moare în anul 1987 la vârsta de 94 de ani, mulți fiind de acord că ar mai fi cântat încă mult timp dacă ar fi avut ocazia.
Îţi recomand acest documentar despre viața sa și implicit despre istoria chitarei: Andres Segovia – The Sound of The Guitar.


Continuați citirea articolului pe Lecții-de-chitară.ro.


Ce are HTC Desire Z în plus față de HTC Desire? În primul rând tastatura  fizică QWERTY a cărei mecanism de prindere formează împreună cu displayul forma de Z de unde provine și denumirea modelului. Tastatura aduce o serie de noutăți prin introducerea de  keyboard shortcuts și taste noi definibile de utilizator.

Designul telefonului respectă liniile specifice ale telefoanelor HTC iar construcția de aluminiu are în același timp funcția de a crea o reflexie elegantă și de a proteja telefonul de impacturi. Butonul aflat sub display are o funcție surprinzătoare. Nu este un buton de revenire la home wallpaper sau meniu, ci este un buton cu senzor de navigare ce poate fi folosit pentru a menaja touch-screenul telefonului. Displayul de  3,7” (94 mm) cu o rezoluție de 480 x 800 pixeli dispune de senzor de proximitate pentru auto aprindere/stingere a ecranului.


Mai mult, pentru cei ce uită sa-și dea telefonul pe profilul silențios atunci când sunt într-o ședință sau la un concert, cei de la HTC s-au gândit cum să rezolve problema: atunci când telefonul este ridicat, volumul soneriei este diminuat iar dacă pur și simplu este întors de pe o parte pe cealaltă, volumul soneriei este amuțit.

Datorită sistemului Android 2.2 cu HTC Sense datele din telefon nu se pierd odată cu acesta ci sunt stocate online pe htcsense.com iar dacă telefonul ți-a fost furat îl poți bloca și șterge datele de pe el tot prin intermediul HTC Sense.

Printre aplicațiile pre-instalate se află QuickOffice, Google Maps, SoundHound Music Recognition, Android Market și multe altele ce pot fi descărcate de pe website-ul celor de la HTC. Navigarea în cadrul aplicațiilor este ușor realizabilă iar viteza de încărcare a paginilor web este rapidă mulțumită procesorului de 800 MHz. Ca în cazul multor telefoane, HTC Desire Z întâmpină greutăți atunci când vine vorba de multitasking. Ideal ar fi ca numărul maxim de aplicații deschise simultan să nu fie mai mare de 5. De altfel, în timpul reîncărcării telefonul se încălzește destul de tare ceea ce poate ridica semne de întrebare asupra sistemului de acumulare a energiei.


Camera foto de 5 megapixeli a devenit deja o dotare standard în categoria smartphoneurilor așa că pot spune ca HTC Desire Z realizează fotografii muțumitoare, dar nu excepționale iar filmările au o rezoluție 720 p.

Cea mai mare problemă a telefonului o reprezintă autonomia bateriei. Pot spune că HTC Desire Z are ”dorința” de a consuma peste măsură și necesită reîncărcare dacă nu zilnică atunci cel puțin o dată la două zile. Poate fi enervant să ai un telefon pe care să-l ții mereu la ”perfuzie”. Iată câteva acțiuni care ajută la mărirea autonomiei bateriei: scăderea luminozității ecranului, închiderea aplicațiilor atunci când nu mai este nevoie de acestea, simplificarea home screenurilor cu un număr minim de gadgeturi și trecerea telefonului în power saving mode pe parcursul nopții sau în perioadele îndelungate de neutilizare.

HTC Desire Z este deci un telefon competent  cu tastatură fizică optimizat pentru mediul business, dar care pierde mult în ceea ce privește autonomia bateriei.

Link către publicație: MobiMe.ro.
*Redactare:
Amatis Alexandru Emilian Chifu, foto: Aleka Sarah Vlădăreanu. 


Sunt mulți pași de urmat de la achiziționarea chitarei clasice până la deprinderea tehnicii specifice acestui instrument. Fiind vorba de chitară clasică, putem spune că sunetul obținut reprezintă identitatea fiecărui chitarist în parte. Întrucât vibrația corzii ciupite ajunge la urechile ascultătorului fără a fi mijlocită de alte elemente de conversie, alegerea corzilor ar trebui să fie efectuată cu atenție.






Continuați citirea articolului pe Lecții-de-chitară.ro.
Seturi de corzi nylon


            Cei de la Samsung au organizat o lansare fastuoasă pentru o nouă linie de laptopuri, prima disponibilă în România. Și cum evenimentul a avut ca temă ”Samsung Gentlemen’s Club”, o mulțime de personaje boeme au venit să testeze noile laptopuri într-o atmosferă elegantă. La intrare am fost întâmpinat de mimi și, pe muzica unui pianist ce cânta într-un colț, am înaintat prin fumul de trabuc și mulțimea de jurnaliști până la unul din laptopuri.
            Vedetele serii au fost Cristina Băzăvan, Andi Moisescu și Răzvan Lucescu – primii clienți ce au avut șansa de a testa aceste laptopuri și care au avut numai cuvinte de laudă pentru acestea. Ei bine, eu nu sunt de acord întru totul cu ei. Motivul? Primul laptop pe care l-am testat nu a cooperat deloc. Iată ce eroare de jumătate de ecran mi-a apărut:



            Designul acestor laptopuri este atractiv prin aspectul minimalist și prin liniile fine, armonios îmbinate. Toate acestea intensifică dorința privitorului de a atinge suprafețele acestor modele și, într-adevăr, experiența tactilă face parte din rafinamentul cu care aceste laptopuri au fost create. Iată cele patru laptopuri prezente la lansare din seriile Samsung Notebook, RF și SF:



            Sebastian Cucu, manager IT la Samsung România, a spus câteva cuvinte în cadrul lansării despre laptopurile Samsung: “Venim într-un moment în care piața nu se mișcă într-o direcție extraordinară însă laptopurile reprezintă una dintre puținele categorii ce par mai dinamice din acest punct de vedere. În ultimul an Samsung și-a concentrat întreaga atenție pe nevoile consumatorului, am încercat să identificăm ceea ce consumatorii doresc de la noi, drept pentru care în momentul ăsta suntem destul de mândrii aici, în fața dumneavoastră, să vă arătăm câteva dintre produsele noastre reprezentative.” Dacă e să luăm în considerare succesul pe care l-a avut Samsung și pe alte categorii de produse (ca în cazul telefonului Galaxy S), atunci există o mare posibilitate ca noile laptopuri Samsung prezente pe piața din România să ajungă pe mâna a numeroși clienți.
            
            După discursurile invitaților a urmat un mic concert susținut de Maria Radu.

            
            Seara a continuat cu degustarea de vinuri vechi și coniac fin alături de trabucuri cubaneze, timp în care gentilomii au putut schimba păreri despre produsele lansate.


Iată câteva din specificațiile laptopurilor:

- procesor Intel Core i5; 2,67 GHz; 6GB RAM.
- procesor Intel Core i3; 2,53 GHz; 4GB RAM.
Urmează să aflăm și prețurile pentru aceste modele cât mai curând pentru a vedea raportul calitate/preț.

Link către publicație: MobiMe.ro.
Redactor: Amatis Alexandru Emilian Chifu. 
Foto: Aleka Sarah Vlădăreanu.


Sunt multe feluri în care poți defini un telefon: vechi, nou, elegant, robust, inteligent – iar pe lângă toate acestea mai există și telefoane excepționale și Nokia N8 se integrează foarte bine în această categorie. De ce? În primul rând, datorită camerei de 12 megapixeli cu tehnologie optică Carl Zeiss, a înregistrării video HD și a sistemului de operare Symbian 3. Acestea permit capturi extraordinare iar suportul HDMI redă filmările clar chiar și pe ecrane de dimensiuni mari cu sunet stereo.
Cu o grosime de 12,9 mm, Nokia N8 nu este unul dintre cele mai delicate telefoane din categoria smartphone-urilor. Acest aspect solid dă impresia de rezistență la șocuri și lovituri. Telefonul s-a comportat rezonabil în urma testelor de durabilitate, atât cele intenționate, cât și cele accidentale cum ar fi lovitul de asfalt/podea și scăpatul în zăpadă.
Un lucru plăcut la N8 îl reprezintă simplitatea designului. Primele lucruri care atrag atenția sunt singularitatea tastei de Meniu de sub display și marginile rotunjite ce-i conferă o înfățișare aerodinamică.


Nokia N8 este primul telefon cu interfață Symbian 3, iar trecerea de la o aplicație la alta este ușurată de multiplele home screen-uri (maxim 3) și de tasta Home Screen a telefonului. Dispaly-ul are rezoluția de 16:9 nHD (640 x 360 pixeli) cu tehnologie touchscreen AMOLED, aceeași configurație ca în cazul Nokia E7. De precizat că la temperaturi foarte joase touchscreen-ul își pierde din senzitivitate.
Mai mult, am avut surpriza să mă pomenesc în mijlocul unei conversații cu o eroare de sim card. Nu a fost singura, iar problema pare a fi sistemul de introducere al cartelei asemănătoare sistemului de introducere al cardurilor microSD. Alte probleme au apărut în timpul încărcării unor pagini web complicate. Se pare că dispozitivul este predispus blocării atunci când efectuează sarcini complexe, iar singura opțiune este aceea de închidere și repornire a telefonului. Dacă luăm în considerare și unele zvonuri care spun ca Nokia N8 este predispus defectării premature cauzate de supraîncălzire, atunci concluzia la care se ajunge este aceea că e riscant să achiziționezi acest telefon. Cei de la Nokia întreabă retoric în spotul de promovare: “Ce veți face cu el?”- În cazul în care va continua să funcționeze pe o perioadă îndelungată voi reuși să mă bucur de tot ce are de oferit.
Aplicațiile principale ale telefonului constau în hărţi, WebTV, cititor documente Office, editor foto şi video, e-mail, chat, radio. Jocuri ca NFS Shift și Real Golf 2011 pot fi descărcate gratuit de pe site-ul Ovi by Nokia precum și alte aplicații folositoare pentru Facebook și Twitter (Social Networks), Battery Monitor și Opera Mini Web Browser. De exemplu, aplicația Social Networks poate importa poze de pe paginile de facebook și twitter direct în baza de contacte a telefonului în câteva secunde.
 Cu procesorul ARM11 680 MHz, cu 256MB RAM, Nokia N8 încarcă paginile web rapid având flash suport pentru redarea clipurilor în timp real, dar, așa cum am mai spus, întâmpină dificultăți în cazul paginilor cu un conținut mare de date.
Acestea fiind spuse, Nokia N8 poate fi considerat un telefon capabil în sfera foto-video și audio, cu lipsuri în partea de web browsing și software, dar pe care l-aș lua cu mine peste tot ca să nu mă plictisesc vreodată.

Link către publicație: MobiMe.ro.
Redactor: Chifu Alexandru Emilian.
Foto: Vlădăreanu Alexandra Sarah.


         Într-un București și-așa prea aglomerat, într-un magazin și-așa neîncăpător a avut loc pe 17 decembrie mult așteptata lansare iPhone 4 de către Vodafone România. Am reușit să-mi fac loc prin mulțimea de capete curioase și să ascult discursul directorului comercial, Karsten Wildberger. La întrebările: care este prețul iPhone 4 fără contract, câte telefoane vă așteptați să vindeți până la sfârșitul anului și de ce doar 25 de magazine Vodafone din toată țara comercializează iPhone4, Karsten Wildberger a evitat să dea răspunsuri concrete bazându-se mai mult pe ideea de extindere a numărului de magazine și de diversificare a serviciilor pentru clienții Vodafone.




        A apărut și primul client care a cumpărat noul telefon și lumea a început să forfote prin magazinul îngust din Magheru. Între timp, băieții de la catering făceau slalom printre iPhone groupies - este amuzant să-i vezi cum stau și își dau cu părerea despre viteza de încărcare pe paginile web, noile aplicații și designul atât de interesant. 



           Un punct de atracție al evenimentului l-au reprezentat cele 3 vedete ale Maximiei: Paul, Cristina și Bogdănel, prezenți pentru a înmâna primul telefon și pentru a se lăsa fotografiați de fani. Am intrat în vorbă cu ei și pot spune că sunt foarte amuzanți; ”Maxim, am spus!”.




          Am așteptat apoi să pun mâna pe un iPhone 4 pentru a mă juca în aplicațiile sale.



         Nu pot spune că a fost ceva nou pentru că acest model de iPhone este prezent în România din 24 septembrie în rețeaua Orange. A fost totuși frumos din partea celor de la Vodafone că s-au gândit la faptul că, fiind miezul nopții (apropos, lansarea a avut loc la ora 00:00), nu mai există mijloace de transport în comun și au împărțit vouchere pentru taxi.


      
        Am plecat de la eveniment cu gândul reconfortant că mai pot să aștept o vreme până să-mi cumpăr primul meu iPhone. Ce rost are să mă grăbesc când umblă vorba că prin februarie anul viitor va apărea iPhone 5!?


Link către publicație: MobiMe.ro.
*Redactare: Chifu Alexandru Emilian, foto: Alexandra Sarah Vlădăreanu.